|
| |
Cazuri dificile
Unii oameni cred în mod greşit că există excepţii de la învăţătura morală a
Bisericii, în funcţie de anumite circumstanţe dificile sau în « cazuri grele ».
Vom revizui principiile şi vom analiza câteva cazuri dificile.
Contracepţia este o chestiune serioasă. În Humanae Vitae secţiunea 12 citim : «
Există o legătură de netrecut între înţelesul unitiv şi cel procreativ al
actului conjugal ; ambele sunt inerente acestui act. Această legătură a fost
stabilită de Dumnezeu, iar omului nu i se permite să o întrerupă prin propria sa
voinţă. »
Humane Vitae secţinea 14 spune : « Astfel, bazându-ne pe aceste prime principii
a doctrinei umane şi creştine în ceea ce priveşte căsătoria, trebuie să insistăm
din nou că directa întrerupere a procesului generativ deja început trebuie să
fie complet respinsă ca mijloc legitim de a regla numărul copiilor. În mod
special trebuie respins avortul direct – chiar dacă este făcut din motive de
sănătate. »
« Mai mult, aşa cum Magisteriul Bisericii a învăţat în repetate rânduri,
sterilizarea directă a femeii sau a bărbatului, fie temporară sau permanentă,
este condamnată în aceeaşi măsură. »
În mod asemănător, trebuie să existe o respingere a tuturor actelor care
împiedică procrearea, atât acelea alese ca mijloc pentru un scop, cât şi acelea
alese ca scop. Acestea includ actele ce precedă actul sexual, actele care îl
acompaniază şi cele care sunt îndreptate spre consecinţele naturale ale actului.
Aceste pricipii morale conduc invariabil la lupte dificile, pe care le voi
discuta sub titlul : « cazuri dificile ».
1. Un partener urmează virtutea, în timp ce celălalt alege păcatul
Facem comentariile referitoare la situţia în care neacordul moral este masiv.
Ceea ce urmează nu este învăţătura Magisteriului, ci este mai degrabă o opinie
telogică informată. Vorbim despre ceea ce poate face un soţ inocent pe cont
propriu ca să rectifice abuzul căsătoriei lui. La acest punct, fiecare este pe
cont propriu, fără ajutorul explicit, public al clerului.
Soţul sau soţia care doreşte să urmeze virtutea urmând învăţăturile bisericii
privind răul contracepţiei, are obligaţia să comunice ferm, clar şi consecvent
celuilalt partener că contracepţia este total greşită. Principiul moral este că
cineva nu trebuie să facă răul pentru a obţine un bine. Soţul virtuos nu trebuie
să accepte răul contracepţiei ca să obţină supravieţuirea căsătoriei. Cel
virtuos trebuie să muncească şi să se roage pentru convertirea celui care
greşeşte. Aceasta cere înţelegerea a ceea ce actul conjugal a fost desemnat să
exprime şi să împlinească. Înseamnă a vorbi despre aceste chestiuni importante.
Înseamnă să faci sacrificii pentru partener. Partenerul virtuos ar trebui să-i
amintească celuilalt de totala imoralitate a contracepţiei, de posibilul factor
avortiv în folosirea pilulei şi să-l încurajeze spre PFN. Un soţ bun ar trebui
să-şi încurajeze soţia să şi ia încrederea de la pilulă şi să o pună în grija
lui Dumnezeu, în dorinţa soţului de a împărţi cu ea greutatea planningului
familial şi în dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeu i-a luat pe oameni de unde erau şi le-a arătat direcţia pe care trebuie
s-o urmeze. A apelat la judecata lor. A respectat libertatea conştiinţelor lor.
A propus planul pentru noi, dar nu l-a impus niciodată. Le-a dat oamenilor şi
continuă să ne dea şi nouă puţin timp pentru ca, liberi, să facem ceea ce este
corect. În cele din urmă va veni timpul când va trebui să dăm socoteală pentru
toate alegerile şi faptele noastre. Domnul ne-a avertizat că suntem responsabili
pentru modul în care folosim libertatea.
Ce poate să facă un partener virtuos dacă celălalt nu se îndepărtează de
contracepţie ? Poate decide să accpete actul sexual ? Din moment ce nu trebuie
să cooperăm cu păcatul, iar contracepţia este păcătoasă, soţul virtuos are
dreptul şi datoria să refuze să coopereze cu răul pe cât posibil. Un act în care
se foloseşte contracepţia, nu este unul conjugal, din moment ce-a separat
demensiunea procreativă de cea unitivă. Acum este doar un act sexual. Este un
actc ondiţionat de dăruire, cu multe rezervări. Un astfel de act nu îmbogăţeşte
relaţia, ci mai degrabă tinde să distrugă ţesătura relaţiei. Mai bine decât să
mintă cu trupul, un cuplu ar trebui să rămână în tăcere(abstinent).
O astfel de alegere aduce tensiuni căsătoriei, dar tensiuni inutile deja există.
Singura soluţie potrivită este încetarea răului şi începutul urmării binelui.
Soţul păcătos trebuie să se schimbe, nu cel virtuos. Numai când păcatul este
denunţat şi căit, poate cuplul din nou să se bucure de abundenţa harurilor lui
Dumnezeu care decurg din sacramentul căsătoriei.
Dacă o căsătorie se desface pentru că partenerul păcătos nu poate vedea că
abstinenţa este o chemare la căinţă şi caută plăcerea sexuală în afara
căsătoriei, atunci soţul virtuos nu este responsabil pentru separare. Mai
degrabă cel virtuos a ales pe bună dreptate o valoare care e mai înaltă decât
căsătoria – onparea şi ascultarea faţă de Dumnezeu. Contracepţia este o
chestiune serioasă şi trebuie tratată ca atare.
Rev. Matthew Habiger, OSB, PH. D.
Brian Murphy, Ph. D.
Vedeţi, de asemenea, "Vademecum pentru confesori privind anumite aspecte ale
moralităţii vieţii conjugale”
2. Soţiei i se spune de către medic că dacă mai naşte un copil, este posibil să
moară
Soţul decide că este un lucru nobil pentru el să îndure durerea şi suferinţa
unei vasectomii decât să rişte să-şi lase soţia însărcinată. Există o greşeală
serioasă în acest mod de a gândi care provine de la omul a cărui pasiune nu
poate fi controlată. Adevăratul lucru nobil pe care-l poate face soţul este să
se abţină de la relaţiile sexuale. Sunt câteva aspecte ale acestui caz care cer
o atenţie sporită. Multor femei li s-a spus de către medic că vor muri dacă vor
mai avea un copil, dar apoi au reuşit să mai nască unul sau chiar mai mulţi
copii. Prin urmare, adevărul despre situaţiile medicale trebuie examinat
îndeaproape şi evaluat cu ajutorul unei a II-a opinii. În timp ce moartea în
timpul naşterii era posibilă, este prea puţin probabil acum, având în vedere
îngrijirea medicală din 1950 încoace care e capabilă să se descurce cu aproape
orice urgenţă ginecologică.
Dacă riscul morţii în timpul naşterii reprezintă o problemă reală, PFN oferă un
mijloc legitim şi precis de încredere pentru a amâna o sarcină la nesfârşit.
Sunt două căi nobile: abstinenţa şi PFN.
3. O familie cu trei copii se întâmplă să fie săracă. Ambii soţi luptă pentru
supravieţuire. Sunt foarte îngrijoraţi în legătură cu al patrulea copil, aşa că
unul dintre ei sau amândoi merg la preot cerându-i afat în ceea ce priveşte
contracepţia. Care ar trebui să fie sfatul ?
Un păstor bine informat va înţelege că cea mai rapidă cale spre sărăcie este să
devii o mamă singură. Va înţelege că cel mai rapid mod să devii o mamă singură
este să te separi sau să divorţezi. Şaizeci la sută dintre cei care trăiesc în
sărăcie sunt mame singure. Cel mai rapid mod de a divorţa sau de a se separa
este să fii prins într-un ciclu de relaţii conjugale dezordonate. Cel mai rapid
mod de a fi prins într-un ciclu de relaţii conjugale dezordonate, este să fii
prins în păcatul contracepţiei, care egoist se aştepată ca actul sexual să aibă
loc chiar dacă timpul e propice sau nu. Prin urmare, să sfătuieşti un astfel de
cuplu că Dumnezeu va înţelege situaţia grea dacă folosesc contraceptive, îi
trimite potenţial spre o sărăcie mai rea decât cea pe care deja o trăiesc.
Sfatul corect este să le furnizeze plinătatea învăţăturii morale a bisericii în
tot adevărul şi frumuseţea sa. Dumnezeu le va ajuta în nevoia lor, mai ales dacă
rămân împreună şi perseverează în urmarea sfinţeniei şi a bunăstării.
4. Un tânăr cuplu descoperă că e infertil. Ei îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc
copiii şi-şi doresc cu ardoare să aibă un copil al lor. Aleg inseminarea
artificială şi au un copil normal pe care-l cresc mare. Este ceva în neregulă cu
acţiunea lor ?
Să ne uităm la cazuri de fertilizare in vitro şi să vedem unde ne duce această
ideee. Cum e cazul gemenilor care, din cauza unei erori, s-au născut din părinţi
diferiţi? Dar cazul unei mame-bunici? Dar cazul (în Tenessee – USA)unde o
căsătorie s-a desfăcut după o fertilizare in vitro şi mama a pretins dreptul de
posesie a embrionilor îngheţaţi pentru a-i implanta, dar Curtea Supremă a
hotărât că un bărbat nu poate fi obligat să devină tată dacă nu vrea, aşa că s-a
hotărât păstrarea embrionilor îngheţaţi sau distrugerea lor. De asemenea, să
vorbim despre cazul Franţei care are 70 000 de embrioni îngheţaţi. Printre cei
care supravieţuiesc (50-70%), neştiindu-şi identitatea, fraţi şi surori se pot
căsători unul cu altul. Dar cazul mamei surogat care îşi dă copilul mamei
biologice care este acum separată de soţ şi nu mai vrea copilul lasându-l astfel
fără nici un părinte care să-l vrea?
Ar fi bine să ne reamintim că vorbim despre fiinţe umane care sunt manipulate.
Vorbim despre embrioni care mor când sunt implantaţi. Ar fi bine să ne aducem
aminte că vorbim despre viaţă umană inocentă. Când vorbim despre donarea
gameţilor, asta înseamnă că bebeluşul va fi copilul unei a III-a părţi, care va
fi selectată. Ar fi bine să ne reamintim că toate acestea seamănă cu ceea ce se
întâmpla în timpul scalviei ca şi cu teoriile manipulative şi rasiste care au
fost respinse de societate în mare parte. Când vorbim despre un cuplu care vrea,
dar nu poate avea copii, ar fi bine să ne reamintim că scopul nu justifică
mijloacele şi că ştiinţa ar trebui legată de moralitate. Aceşti părinţi pot
adopta un orfan. Făcând asta, împlinesc cererea lui Dumnezeu pentru dreptate,
compensează un trecut social rău şi, în acelaşi timp, sunt răsplătiţi cu bucuria
unui copil. Fiecare copil are dreptul să fie născut normal dintr-o mamă şi un
tată. Biserica proclamă planul lui Dumnezeu pentru viaţă şi respinge fără
excepţie toate inseminările artificiale şi in vitro a fiinţelor umane.
Învăţăturile din Humanae Vitae se aplică şi aici. În timp ce contracepţia rupe
elementul procreativ, fertilizarea in vitro rupe elementul unitiv. Humanae Vitae
învaţă că cele două nu pot fi separate niciodată. Fertilizarea in vitro este
imorală şi inconsistentă cu demnitatea fiinţelor umane ca imagine a lui
Dumnezeu.
Brian G. Murphy, Ph.D.
|
